ANCHETĂ LINGVISTICĂ Metodă prin care specialistul culege date lingvistice de la vorbitori. Este principala sursă de informații pentru cercetările de dialectologie* și sociolingvistică*. • Ancheta dialectală poate fi efectuată direct (la fața locului) sau indirect (prin corespondență), ambele modalități de adunare a materialului având în comun utilizarea unor chestionare*. În cazul anchetei indirecte, chestionarul este trimis în diferite localități, spre a fi completat de vorbitori și înapoiat apoi specialistului. Neajunsurile principale ale acestui tip de anchetă sunt determinate de imposibilitatea cercetătorului de a controla desfășurarea anchetei în alt mod decât prin alcătuirea chestionarului; volumul și relevanța materialului cules sunt dependente de seriozitatea și priceperea subiecților*. Prin ancheta indirectă se pot obține informații utile privitoare mai ales la lexic și sintaxă. Ancheta indirectă este practicată îndeosebi de germaniști; în romanistică s-a impus ancheta directă. Deși pune probleme mai numeroase, aceasta oferă posibilitatea de a dirija obținerea datelor nu numai prin structurarea chestionarului, ci și prin procedeele de interogare folosite, precum și prin alegerea localităților, a subiecților și chiar a anchetatorului. Valoarea datelor înregistrate este, de asemenea, dependentă de sistemul de notare utilizat. (Vezi TRANSCRIERE (FONETICĂ)}. Ancheta pe teren se poate realiza și prin convorbiri tematice, care prezintă avantajul de a oferi un material mai spontan. Anchetele dialectale au ca obiectiv alcătuirea unor atlase* lingvistice, monografii, glosare sau antologii de texte. În funcție de aspectele urmărite, se distinge între anchetele generale, care au în vedere toate nivelurile structurii unei varietăți* lingvistice (fonetic, gramatical, lexical), și anchetele speciale, care au în vedere un singur nivel sau chiar o singură particularitate (de ex.. palatalizarea* oclusivelor dentale). Anchetele definitive sunt precedate, de obicei, de anchetele de probă (preliminare), prin care se urmărește familiarizarea cercetătorului cu o anumită varietate lingvistică, verificarea și definitivarea chestionarului și a sistemului de transcriere a datelor, definitivarea rețelei punctelor de anchetat $etc. • Ancheta sociolingvistică prezintă o serie de particularități: folosirea simultană a unui număr mare de subiecți, constituind eșantionul considerat reprezentativ pentru o anumită comunitate*; folosirea unor chestionare mai restrânse, care au în vedere numai acele variabile lingvistice cărora li se atribuie valoarea de indice diagnostic pentru diferențierile din comunitatea considerată; investigarea comunităților urbane, inclusiv a celor din marile orașe. Se practică, de asemenea, sistemul unor anchete rapide, în locuri aglomerate (de ex., magazine universale), adresîndu-se întrebări unui mare număr de subiecți, care rămîn anonimi. Un spor de autenticitate este realizat prin crearea unor situații dialogale. • În general, anchetele nu reprezintă o situație* de comunicare naturală, ci una provocată, în care raporturile comunicative se stabilesc între indivizi aparținând unor comunități lingvistice diferite, cel din afara comunității studiate având în permanență inițiativa și controlul întregii activități verbale. De aici rezultă posibilitatea unor distorsiuni ale realității lingvistice. L.I.R.